Stabilirea de reguli împreună

Living Democracy » Parents » ADOLESCENȚI (13 – 18 ani) » UTILIZAREA MASS-MEDIEI » Stabilirea de reguli împreună

< Înapoi


Stabilirea de reguli împreună22

O interzicere generală a utilizării mass-mediei (internet, televizor, smartphone etc.) nu este recomandabilă și probabil nici nu se poate aplica strict. Mass-media face parte din viața noastră de zi cu zi și oferă, în afară de riscuri, și multe beneficii, precum oportunități de învățare, contacte cu prietenii, joacă și distracție, informații și cunoaștere, contribuind astfel la fundamentul societăților noastre democratice.

Prin urmare, este important să cădeți de acord asupra unor reguli comune pentru utilizarea mass-mediei. Aceste reguli sunt prevăzute într-un contract comun, care este ușor accesibil tuturor (de exemplu, lipit pe ușa frigiderului). Includeți-i pe copiii dvs. adolescenți în discutarea punctelor de mai jos. Negociați o poziție comună și consemnați-o. Consecințele posibile ale unei încălcări de reguli trebuie să fie de asemenea menționate în scris. Ca orice alt contract, acest contract privind mass-media trebuie să fie semnat de către toate părțile și să precizeze locul și data întocmirii lui.

Mai exact, cum ar arăta un astfel de contract? Aici, găsiți un model de contract pentru utilizarea smartphone-ului.

În cele ce urmează, veți regăsi subiectele prevăzute în contract, pe care le veți exprima într-o formă definită de comun acord:

  • Programul: Cât timp petreceți zilnic sau săptămânal folosind mass-media (relevant în special pentru copiii mai mari). Încercați să diferențiați după cum urmează, dacă este posibil:
    • Mass-media tipărită
    • Navigare pe internet
    • Jocuri (utilizând internetul/dispozitive electronice)
    • Vorbitul la telefon cu prieteni/rude
    • Folosirea chat-ului cu prieteni/rude
    • Vizionarea de filme sau videoclipuri
  • Protecția datelor:
    • Evitați să dezvăluiți în mod neglijent datele dvs. personale.
    • Transmiteți date ce țin de viața personală, ca fotografiile, numai persoanelor cunoscute în care aveți încredere. Gândiți-vă întotdeauna: este posibil ca mai târziu să fiți nemulțumit de conținut? Dacă aveți dubii, nu publicați/transmiteți astfel de date.
    • Creați și transmiteți date ale altora (ca fotografii, filmulețe etc.) doar cu acordul expres al acestor persoane.
    • Activați servicii de localizare (ca GPS-ul), Bluetooth sau NFC (Near Field Communication) numai atunci când este necesar.
  • Telefonul mobil:
    • Costurile suportate: Cine cât plătește și pentru ce?
    • Instalarea și administrarea aplicațiilor: cine este responsabil?
    • Activați coduri și setări pentru protecția copiilor și a tinerilor: instalați-le împreună și verificați din când în când pentru a stabili dacă setările sunt încă adecvate.
    • Conveniți asupra unor intervale de timp/locuri fără telefoane mobile și respectați instituții ca bisericile, spitalele etc.
  • Internet:
    • Folosiți parole adecvate și schimbați-le frecvent.
    • Atunci când folosiți conținuturi preluate de pe internet: discutați cu copilul dvs. despre protecția proprietății intelectuale în termeni adecvați vârstei, precum și despre cum să indice corespunzător sursele în teme și prezentări.
    • Verificați periodic împreună setările de confidențialitate la serviciile de mesagerie și rețelele sociale.
    • Respectați legile drepturilor de autor: nu diseminați conținuturi precum muzică, filme etc., pentru care în mod normal trebuie să plătești.
    • Înșelătoriile pe internet: în cazul în care copiii dvs. au fost păcăliți prin înșelătorii (ca achiziții sau abonări neintenționate), nu dați vina pe ei și încercați să rezolvați situația împreună.
    • Este absolut necesar să obțineți aprobarea anterioară a părintelui pentru achiziții și comenzi.
  • Video și TV:
    • Respectați indicațiile de vârstă ale programelor TV.
    • Fără uitat la televizor în paralel cu făcutul temelor sau alte activități obișnuite precum mâncatul sau conversațiile.
    • Uitați-vă împreună la programe și filme la televizor, ca activitate comună și lăsați să stabilească pe rând fiecare la ce programe vă uitați.
  • Jocuri:
    • Jocuri și console noi: nu cumpărați fără acordul anterior al părintelui sau dacă nu vă încadrați într-un buget lunar stabilit.
    • Respectați restricțiile referitoare la vârstă.
    • Părinții nu ar trebui să închidă pur și simplu jocurile online ale copiilor lor adolescenți, fără a le da ocazia să le salveze.
    • Controlați adecvat volumul.
    • Jucați-vă împreună.
  • Părinții trebuie să le spună clar copiilor lor adolescenți: dacă ceva ți se pare ciudat sau dacă te supără un anumit conținut, dacă ceva te șochează sau ți se pare traumatizant, dacă simți că ți-e rușine sau dacă o persoană necunoscută îți cere informații foarte personale, te rog să mă contactezi oricând vrei!

Model de contract pentru utilizarea smartphone-urilor3