Eficiența în școala mea care are la bază drepturile omului

Living Democracy » Principals » ȘCOALA CARE ARE LA BAZĂ DREPTURILE OMULUI » Eficiența în școala mea care are la bază drepturile omului

Conștientizare

Fiecare copil are dreptul la educație. Acest principiu fundamental a fost dezvoltat în continuare în Obiectivul nr. 4 al Agendei ONU 2030. Ce trebuie să știe și să înțeleagă orice specialist în domeniul educației este că doar educația nu este de ajuns: elevii de toate vârstele au dreptul la educație de calitate și la abordări de învățare eficiente.

Astfel, principalul obiectiv al școlii dvs. este să garanteze tocmai acest lucru: că toți elevii au ocazia de a avea succes în școală – la nivelul psoibilităților proprii, indiferent de sex. Educația pentru toți ca drept al omului nu se poate realiza fără ca dvs., în calitate de director al școlii, să vă întrebați cât de eficientă este școala dvs. în ceea ce privește sprijinul sistematic și cât de mult reușesc profesorii să sprijine individual elevii în practica de zi cu zi de la clasă.

Crearea unui mediu de învățare care demonstrează și promovează o definiție extinsă a calității trebuie să se afle în centrul subiectului nr. 2 – eficiența școlii dvs. bazate pe drepturile omului. Există multe criterii posibile referitoare la învățarea eficientă. În următoarele patru rubrici, vă propunem să luați în considerare patru aspecte importante ale calității: calitatea în mediul de învățare, dispoziția elevilor și disponibilitatea de a învăța, procesele de predare-învățare și conținuturile și rezultatele.

 

Mediile de învățare de calitate includ:

  • politici și practici care interzic discriminarea explicită sau implicită, hărțuirea, umilirea, violența, pedepsele corporale și abuzul de substanțe;
  • clădiri cu săli de clase adecvate, alimentare cu apă curată și facilități sanitare;
  • servicii care promovează siguranța și sănătatea fizică și psihică.

Elevii de calitate sunt:

  • sănătoși;
  • bine hrăniți;
  • dornici să învețe;
  • sprijiniți de familie;
  • sprijiniți de comunitate.

Procese de predare-învățare și conținuturi de calitate se realizează:

  • cu competențe centrate pe elev și bazate pe abilitățile pentru viață;
  • cu abordări ale educației și aplicații ale tehnologiei concepute pentru a reduce disparitățile și a promova învățarea de calitate
  • cu programe școlare relevante și materiale adecvate pentru abilitățile fundamentale de citire, de scriere și de calcul;
  • cunoștințe esențiale, precum și abilități și competențe pentru viață.

Rezultate de calitate includ:

  •  rezultate ale învățării definite (cunoștințe, atitudini și abilități);
  • modalități adecvate de evaluare a acestora la nivelul clasei, al școlii și la nivel național.

Pregătire

Ce pași puteți urma?

  1. Formați o echipă cu care să lucrați pe parcursul întregului proces. Împreună cu echipa dvs., începeți prin a discuta abordarea generală și revizuiți lista celor 28 de indicatori.
    a. Alegeți indicatorii importanți pentru școala dvs.
    b. Adăugați indicatorii care credeți că lipsesc.
    c. Completați formularul cu aproximativ zece indicatori pe care îi considerați importanți. Asigurați-vă că ați ales câțiva indicatori la care stați bine și câțiva la care aveți nevoie să vă dezvoltați.
  2. Pregătiți un plan de acțiune al echipei și un calendar pentru o primă evaluare, care va reprezenta punctul de plecare pentru dezvoltare în viitor. Includeți în evaluare:
    a. Elevii
    b. Profesorii
    c. Alți membri ai personalului școlii
    d. Părinții
    e. Consiliul de administrație
    f. Membrii comunității cu care colaborați
    g. …
  3. Elaborați planul de acțiune și calendarul. Asigurați-vă că ați inclus:
    a. Profilul școlii după prima evaluare.
    b. Pașii de urmat (în următoarele 6 – 12 luni).
    c. O a doua evaluare pentru a vedea care a fost evoluția.

28 de indicatori posibili pentru a evalua eficiența școlii dvs.:
  1. Școala are o declarație clară privind misiunea și/sau viziunea sa, care este afișată vizibil și a fost explicată adecvat tuturor membrilor personalului, elevilor, părinților și membrilor comunității.
  2. Școala are, monitorizează și aplică politici împotriva oricărei forme de discriminare referitoare la admiterea elevilor și procesul educațional.
  3. Școala are, monitorizează și aplică politici împotriva pedepselor corporale și a oricărei alte forme de violență.
  4. Școala are, monitorizează și aplică politici cu privire la aspectele sanitare și de igienă, pentru profesori, membrii personalului și elevi.
  5. Directorul școlii oferă o direcție strategică și asigură o conducere eficientă, orientate pe baza unui plan scris.
  6. Școala se coordonează cu centrele preșcolare locale pentru a asigura continuitatea unitară a dezvoltării timpurii a copiilor.
  7. Există bănci, scaune și facilități adecvate la clasă pentru a răspunde nevoilor și abilităților tuturor elevilor.
  8. Curtea școlii asigură spațiu suficient pentru ca elevii să se joace în siguranță și, dacă este posibil, în mod creativ.
  9. Clădirile și facilitățile școlii sunt curate, sigure și întreținute periodic.
  10. Sălile de clasă sunt ordonate și dispun de instalații de iluminat, ventilație, încălzire și răcire adecvate.
  11. Sunt disponibile toalete în număr suficient, curate și separate pentru cele două sexe, care sunt utilizate de fete și băieți, precum și de personalul feminin și masculin al școlii.
  12. Toți elevii au acces facil la apă potabilă curată.
  13. Se asigură și se întreține un sistem adecvat de eliminare a deșeurilor.
  14. Curriculumul și activitatea de la clasă susțin cerințele de învățare ale fiecărui elev într-un mod practic și care are sens. Dacă nu, se recomandă adaptări pertinente ale curriculumului pe cât este posibil.
  15. Profesorii sunt dornici și capabili să abordeze teme controversate (care se pot ivi din conținutul materialelor educaționale, din manuale și resursele de învățare) și sunt pregătiți să încurajeze gândirea critică și înțelegerea critică.
  16. Profesorii pregătesc în mod periodic planuri de lecție și le revizuiesc corespunzător.
  17. Atunci când este necesar, profesorii îi sprijină pe elevi să învețe limba oficială (limbile oficiale) de predare, respectând și sprijinind în același timp învățarea limbii materne a copiilor, în măsura în care acest lucru este posibil.
  18. Profesorii beneficiază de formare adecvată cu privire la abordările învățării centrate pe elev, pentru a se asigura că elevii participă activ la învățare, că sunt respectate diferențele individuale și că este promovată bunăstarea lor. Profesorii folosesc metode didactice care sunt potrivite pentru vârsta, abilitățile și modurile de învățare ale fiecărui elev.
  19. Profesorii evaluează periodic performanța elevilor, utilizând diferite tipuri de evaluare, pentru a oferi feedback și orientare, ajutându-i astfel pe elevi să progreseze.
  20. Toți elevii sunt încurajați să colaboreze în grupuri flexibile și eterogene, pentru a rezolva probleme, a realiza proiecte și a-și îndeplini obiectivele de învățare.
  21. Toți elevii sunt încurajați să își exprime punctele de vedere și sentimentele prin intermediul artelor (muzică, desen, teatru, fotografie etc.).
  22. Învățarea la clasă este flexibilă, dinamică și activă și se desfășoară într-un context caracterizat de ordine și stabilitate.
  23. Fiecare sală de clasă are un „colț al elevilor”, unde se găsesc materiale educative și creative suplimentare, precum și lucrări ale elevilor.
  24. Școala întreprinde acțiuni pozitive pentru a îmbunătăți recunoașterea față de profesori, precum facilitarea promovărilor, acolo unde este posibil și comunicarea realizărilor.
  25. Profesorii își susțin colegii împărtășind metode didactice eficiente și făcând schimb de experiențe.
  26. Profesorii beneficiază de oportunități de dezvoltare profesională, precum și de inovare (de ex., prin învățarea bazată pe proiecte sau metode de autoreflecție/reflecție împreună cu colegii).
  27. Profesorii au o cancelarie și/sau propriul spațiu de lucru.
  28. Comunitatea este mobilizată pentru a-i susține pe profesori și activitatea lor didactică.

Acțiune

Împreună cu echipa, selectați 10 indicatori din listă.

Indicatorii aleși pentru eficiență Situația indicatorului în școală pe o scală de la 1 la 10 Pași de urmat (stabiliți de echipele de discuție)
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.

 

 

  1. Pe baza listei de mai sus, pregătiți o fișă sau coli de flipchart pe care le veți da tuturor factorilor interesați incluși în procesul de evaluare.
  2. Organizați mese rotunde cu diferiți factori interesați (elevi, profesori, membri ai personalului, părinți, membri ai consiliului de administrație etc.). Aceștia se pot întâlni ulterior cu ocazia unui eveniment important din școală sau se pot programa întâlniri în funcție de disponibilitatea lor.
  3. Cereți-le să discute evaluările și comentariile.
  4. Ca sarcină, cereți să vină cu propuneri de îmbunătățire.
  5. Colectați toate comentariile și propunerile la nivelul echipei.
  6. Concepeți un plan principal clar, pe baza căruia se poate acționa în următoarele 6 – 12 luni.
  7. Comunicați planul tuturor factorilor cheie implicați.
  8. Planificați următoarea perioadă de evaluare (Transparența este pe primul loc!).