Domenii importante de acțiune

Living Democracy » Principals » PARTICIPARE » Pregătire » Domenii importante de acțiune

În secțiunea „Pregătire”, aveți la dispoziție patru butoane care vă ghidează către chestionare diferite pentru a reflecta la domenii de acțiune importante în ceea ce privește practica democratică din școli.

  1. Implicarea elevilor, părinților și a comunității
  2. Cadre didactice și directori de școală (practică și cooperare)
  3. Adoptarea deciziilor, comunicare și putere
  4. Atmosfera școlară, transparență și inițiativă

Aceste chestionare pot fi utilizate în diferite moduri pentru a obține o imagine generală clară despre un posibil punct de plecare al acțiunii în școala dvs.

Posibilități de lucru cu aceste materiale:

a) Completați dvs., ca director, toate chestionarele și aflați ce domenii de acțiune sunt bine stabilite și care necesită sprijin suplimentar și dezvoltare în școala dvs.

b) După ce membrii personalului au completat și ei chestionarele, analizați-le împreună. Apoi, inițiați o discuție pe baza rezultatelor. Încercați să înțelegeți mai bine ce vă surprinde sau vă uimește. În timp ce faceți asta, stabiliți domeniile prioritare de acțiune pentru practicarea democrației în școala dvs.

c) Notă: În secțiunea „Liste de verificare, planuri de acțiune și metode” există o descriere a unui instrument online gratuit pentru sondaje (pe Google). Puteți copia întrebările în acest instrument și să lansați un sondaj online în rândul profesorilor. Sistemul arată imediat rezultatele, care pot fi discutate în continuare cu cadrele didactice.

d) Folosiți chestionarul sau unele din întrebările sale ca bază pentru observații. Familiarizați-vă în detaliu cu practicile actuale din școala dvs. și de la clase. Puteți face observații o perioadă de timp pentru a colecta mai multe informații. Verificați constatările proprii cu cele ale personalului, dacă este necesar.

e) Puteți selecta domenii specifice de acțiune sau anumite întrebări din chestionar. Folosiți-le ca punct de plecare pentru discuții cu personalul didactic și pentru sensibilizare cu privire la acest aspect specific.

Nota 1: În loc de a alege doar o variantă, puteți să combinați mai multe variante. De exemplu, puteți completa chiar dvs. chestionarele, apoi să efectuați un sondaj în rândul cadrelor didactice, urmat de o discutare a rezultatelor. În final, observați și strângeți informații despre aspecte specifice din școala dvs.

Nota 2: Pentru ajutor legat de activitatea în domeniile de acțiune pe care le-ați identificat pentru școala dvs., consultați secțiunea „Acțiune”.