Nutriție incluzivă!

Living Democracy » Principals » NUTRIȚIE » Acțiune » Nutriție incluzivă!
  1. Nu uitați că obiceiurile și cutumele alimentare sunt influențate de cultură, religie și etnie. De exemplu, unele religii au reguli referitoare la alementele pe care oamenii au voie sau nu să le consume și recomandări dietetice privind pregătirea alimentelor, iar altele optează pentru diete specifice, precum cea vegetariană sau vegană. Care sunt dietele specifice ale membrilor personalului și ale elevilor din școala dvs.?
  2. Acceptați și promovați diversitatea dietelor și cutumelor alimentare culturale, religioase și etnice. Îmbogățiți cantina școlii pentru a primi și respecta elevi și membri ai personalului din medii diverse din punct de vedere etnic, religios și alte medii și pentru a răspunde nevoilor și preferințelor tuturor. Încercați să condimentați mesele cu plante aromatice și mirodenii, precum pătrunjel, chili, oregano, usturoi, curry, care pot înlocui sarea și grăsimea saturată, dând savoare etnică felurilor pe care le oferiți.
  3. Nu uitați că și băuturile sunt alimente!
    Multe culturi oferă băuturi savuroase, precum băuturile pe bază de fructe, băuturile pe bază de lactate, cafele îmbogățite, ceaiuri, băuturi tradiționale fermentate din legume, care ar putea servi drept gustări sănătoase în cantinele dvs.
  4. Încurajați elevii și părinții să pregătească feluri tradiționale împreună. Implicați copiii în selecția și achiziția ingredientelor pentru masă și familiarizați-i cu rețetele de gătit. Creșteți participarea lor la alegerea meselor și la procesul de pregătire.
  5. Sărbătoriți adunările și serile culturale cu feluri de mâncare pregătite de părinți și copii. Oferiți-le elevilor și membrilor personalului ocazia de a gusta preparate ce aparțin unor culturi și tradiții diferite. Discutați despre gustul, culoarea, forma, aroma și textura diferitelor mâncăruri, precum și despre obiceiurile culinare ale țărilor din care provin. Căutați amestecul de culturi în propria bucătărie etnică și discutați similaritățile și diferențele. Decorați spațiul cu lucrări de artă sau artizanale provenite din locul de origine al felurilor pregătite.