POZIȚIA DE LIDER

Living Democracy » Principals » POZIȚIA DE LIDER
Evoluțiile educației școlare reflectă provocările societății din prezent, precum incluziunea, integrarea migranților, educarea pentru democrație și drepturile omului, confruntarea cu competiția globală și implementarea proiectelor de reformă educațională.Modelul de rol tradițional, paternalist al directorului de școală este acum perimat. Ca factor de decizie și luptător de unul singur, un director de școală nu poate ține pasul cu astfel de provocări și schimbări. Complexitatea și dinamica evoluțiilor sociale, economice și politice necesită colaborare și participare din partea tuturor factorilor interesați și a membrilor comunității, atât la nivel de școală, cât și la nivel de stat.Prin urmare, succesul dvs. ca director de școală depinde de comunitatea școlară – disponibilitatea personalului, a elevilor și a părinților de a coopera și a accepta responsabilități. În calitate de director, funcționați în cadrul unei rețele care include comunitatea locală, mass-media, donatori, autorități școlare și alte școli, iar implicarea dvs., în școală sau în afara școlii, necesită comunicare abilă și cooperare. Nimeni nu pune la îndoială poziția și responsabilitatea dvs. ca lider al școlii. Din contră, rolul dvs. este mai important ca oricând. Acum aveți și sarcina de a delega responsabilități, de a coordona proiectele de dezvoltare ale școlii, de a explora limitele și oportunitățile cadrului legal și de a acționa ca model pentru cadrele didactice și elevi.

Conducerea democratică a școlii
ca abordare la nivelul întregii școli vă susține în vederea acestui rol și a responsabilităților extinse. Conducerea democratică a școlii le dă ocazia tuturor părților interesate să-și împărtășească expertiza și să-și asume responsabilitatea. Astfel, împărțirea răspunderii vine în sprijinul dvs., liderul școlii. Responsabilitatea extinsă implică totuși mai multă participare și vice versa. Conducerea democratică a școlii înseamnă, într-o măsură semnificativă, administrare comună a școlii și luare a deciziilor în comun.Conducerea democratică a școlii implică mult mai mult decât drepturile și responsabilitățile stabilite de cadrul formal al legislației școlare. Elementele sale informale, „delicate” încurajează un mod de a gândi, a trăi și a lucra împreună – o cultură școlară democratică. Școala este prima instituție în care intră elevii și o cultură democratică în cadrul acestei instituții îi va forma cu privire la cetățenia democratică și drepturile omului. O cultură școlară democratică este cea mai valoroasă contribuție pe care o poate avea școala pentru sustenabilitatea democrației și a drepturilor omului în societate și la nivel de stat. Prin urmare, conducerea democratică a școlii le oferă elevilor dvs. o oportunitate unică de învățare, aceea de a exersa elemente ale cetățeniei democratice de la o vârstă mică, o experiență de învățare existențială, adecvată pentru etapa de dezvoltare și nivelul lor de înțelegere.Acest capitol explorează conducerea democratică a școlii, încorporată într-o cultură școlară democratică și concepută ca abordare la nivelul întregii școli, cu privire la patru teme. Tema nr.1, Un stil democratic de conducere a școlii, se concentrează pe rolul dvs. de lider școlar democratic și membru al unei echipe. Tema nr. 2 prezintă modelul de competențe pentru cultura democratică al Consiliului Europei. Aceste competențe includ atitudini, valori, abilități, cunoștințe și înțelegere, care contribuie la o astfel de cultură a democrației. Întrebarea este cum pot fi dobândite aceste competențe prin experiență practică. Tema nr. 3 ia în considerare conducerea democratică a școlii ca abordare la nivelul întregii școli și arată cum funcționează aceasta în practică. Tema nr. 4, Disciplină prin responsabilitate, se concentrează pe problema sensibilă a disciplinei elevilor la școală. Se susține că încurajarea elevilor să-și asume responsabilitatea pentru școala lor este mai promițătoare decât încercarea de a impune disciplina prin forță și frică.

citeste mai mult
citeste mai putin