Agenda publică a ședințelor reprezintă un element democratic de transparență

Living Democracy » Principals » COMUNICARE » Pregătire » Agenda publică a ședințelor reprezintă un element democratic de transparență

Deschiderea și transparența reprezintă cerințe cheie pentru construcția răspunderii și a încrederii, care sunt necesare pentru funcționarea instituțiilor democratice.

Acum: doriți ca școala dvs. să fie un exemplu de astfel de instituție democratică?

O modalitate evidentă este ca ședințele dvs. să fie transparente, cu un plus de răspundere pentru deciziile pe care le luați. Elaborarea unei agende publice și consemnarea și publicarea procesului-verbal (pe site-ul dvs.?) reprezintă elemente cheie. Puteți începe cu procesul sau să treceți imediat la îmbunătățiri.

Comunicați-le clar tuturor că aceasta este O MODALITATE de a face școala mai democratică. Însă, tot trebuie să justificați deciziile pe care le luați la o ședință. Să fii transparent nu înseamnă că toată lumea are un cuvânt de spus cu privire la orice decizie. Sunt sarcini care v-au fost încredințate în calitate de șef al școlii. Trebuie doar să fiți clar și transparent în legătură cu deciziile pe care le luați, în special la ședințe. De aceea o agendă (bună) îndeplinește un rol important!

Cinci elemente ale unei agende bune:

  1. Stabiliți agenda ședinței cu trei zile înainte și trimiteți-o pe e-mail. Distribuiți o versiune tipărită sau afișați una în cancelarie. Asigurați-vă că toată lumea știe la ce să se aștepte.
  2. Începeți cu detalii simple: La ce oră trebuie să înceapă ședința? Când se termină? Cine trebuie să participe?
  3. Vă sunt clare obiectivele ședinței? Înainte de a începe să scrieți agenda, care este scopul dvs. pentru această întâlnire? Stabiliți apoi lista de priorități pentru a vă asigura că vor fi îndeplinite cele mai importante obiective.
  4. Timpul alocat fiecărui subiect: în funcție de conținut, stabiliți cât trebuie să dureze discutarea fiecărui subiect.
  5. Nu puneți mai mult de 5 subiecte pe agendă. Nimeni nu vrea să stea două ore la o ședință.

Stabiliți cine va scrie procesul-verbal și pregătiți totul cu persoana respectivă. Puteți decide să se execute această sarcină prin rotație, astfel încât membrii personalului să redacteze pe rând procesul-verbal.

Planificarea prealabilă a procesului-verbal al ședinței:

  • Data și ora ședinței
  • Numele celor care participă și ale celor care nu pot veni
  • Aprobarea sau corectări/modificări ale proceselor-verbale anterioare
  • Decizii luate cu privire la fiecare punct de pe agendă, de exemplu:
    • Măsurile luate sau convenite
    • Pașii următori
    • Rezultatul votării
  • Data și ora următoarei întâlniri
  • Momentul exact și locul în care procesul-verbal va fi publicat pentru participanți.