Gestionarea subiectelor controversate la clasă – Rolurile cadrelor didactice

Living Democracy » Principals » SUBIECTE CONTROVERSATE » Abordarea subiectelor controversate în siguranță » Gestionarea subiectelor controversate la clasă – Rolurile cadrelor didactice

La fel ca toată lumea, cadrele didactice au dreptul la propriile opinii. Însă aceasta nu înseamnă neapărat că trebuie să le împărtășească elevilor sau că trebuie să favorizeze puncte de vedere în acord cu cele proprii. Așadar, de partea cui ar trebui să fie profesorul într-o discuție la clasă?

Nu este vorba de a fi de o parte sau alta. Scopul este să-i ajutați pe elevi să învețe. Pentru a facilita acest lucru, există o serie de roluri pe care profesorul le poate adopta la clasă. Sunt prezentate aici șase roluri diferite și situațiile în care le-ați putea utiliza.

„PREȘEDINTE IMPARȚIAL AL ADUNĂRII”

Vă asigurați că toți elevii își pot exprima punctul de vedere, dar nu faceți niciun fel de comentarii.
Adoptați acest rol atunci când elevii sunt bine informați și discuția este echilibrată.

„AVOCATUL DIAVOLULUI”

Susțineți un punct de vedere opus celui exprimat de elevi.
Adoptați acest rol atunci când cei mai mulți dintre elevi exprimă aceeași opinie.

„ALIAT”

Luați partea unui singur elev sau a unui anumit grup de elevi.
Apelați la această strategie pentru a sprijini elevii mai slabi sau un grup marginalizat.

„AUTORITATE PUBLICĂ”

Informați-i pe elevi despre punctul de vedere oficial.
Adoptați această poziție pentru a aborda o chestiune ce ține de drepturile omului, politica oficială a școlii sau un act guvernamental.

„CEL CARE EXPLICĂ”

Expuneți o serie de argumente și opțiuni diferite.
Este util atunci când elevii nu cunosc diferite poziții sau nu au argumente de susținere.

„CETĂȚEAN”

Adoptați acest rol pentru a vă face cunoscute propriile opinii.
Folosiți această strategie atunci când imparțialitatea dvs. este pusă sub semnul întrebării de către elevi.