Lecţia 1: Dacă aş fi preşedinte…

Elevii îşi definesc priorităţile politice

Descrierea lecţiei

Etapa 1: Elevii îşi definesc obiectivele politice

Pasul 1.1: Pregătire

Elevii şi profesorul stau aşezaţi în formă de cerc, lăsând un spaţiu liber în mijloc, pe podea. Băncile au fost mutate într-o parte; în fiecare colţ al sălii se află cel puţin o bancă gata să fie utilizată.

Elevii au materialele la îndemână pentru a lua notiţe.

Fiecare elev primeşte o bandă de hârtie şi ideal şi un marker.

Profesorul are la îndemână coala A3 („Dacă aş fi preşedinte…”), a se vedea mai jos.

Pasul 1.2: Elevii iau decizii⁸

Profesorul le explică elevilor că vor începe o unitate nouă. Elevii sunt familiarizaţi cu subiectul prin intermediul unei activităţi cu următoarele instrucţiuni:

Imaginează-ţi că tocmai ai devenit preşedintele⁹ ţării.

Profesorul aşează jos în mijlocul cercului coala cu cerinţa pentru elevi.

Care va fi prioritatea ta numărul unu?

Completaţi această declaraţie. Acestea sunt câteva puncte de luat în considerare:

Puteţi alege să introduceţi o măsură concretă pentru a atinge un obiectiv imediat – sau să faceţi un prim pas pe calea îndeplinirii unui obiectiv pe termen lung.

Ce grup, situaţie sau problemă vă preocupă cel mai mult?

Elevii urmează a se gândi la aceste întrebări în linişte şi vor scrie deciziile pe banda de hârtie. Deocamdată nu trebuie să îşi împărtăşească ideile, acest lucru urmând să îl facă în runda în plen.

Fiecare elev trebuie să prezinte numai o decizie. Dacă au mai multe opţiuni în minte, trebuie să le înregistreze în caietele lor.

Pasul 1.3: Elevii îşi prezintă deciziile

Elevii îşi prezintă deciziile pe rând. Completează declaraţia „Prioritatea mea numărul unu ar fi …” şi indică principalele motive ale deciziei lor. Aşează benzile de hârtie jos, în spaţiul deschis de pe podea.

Este de aşteptat să existe elevi cu idei asemănătoare. Când se întâmplă lucrul acesta, profesorul sugerează gruparea împreună a acestor declaraţii. Benzile sunt grupate în consecinţă şi se alege un titlu potrivit, cum ar fi „Lupta împotriva sărăciei”sau „Îmbunătăţirea educaţiei”.

Profesorul îi încurajează pe elevi să participe la structurarea deciziilor. Nu mai au loc alte discuţii sau comentarii despre decizii până când elevii nu termină de prezentat.

Rezultatul va fi probabil câteva grupuri de decizii asemănătoare şi poate şi câteva declaraţii singulare.

Etapa 2: Elevii îşi analizează deciziile

Pasul 2.1: Elevii descriu diversitatea alegerilor pe care le-au făcut

Profesorul facilitează acest pas cu o întrebare deschisă:

• Descrieţi „peisajul politic“ pe care l-aţi creat.

Trebuie să răspundă câţiva elevi. Ei pot să se ocupe de următoarea întrebare; dacă nu, profesorul procedează astfel:

• Care este ideea de bază care leagă ideie dintr-un grup şi care sunt motivele pentru care alţi elevi au ales o poziţie diferită?

Elevii vor descrie structura diversităţii. Având de-a face cu opţiuni pentru o decizie politică şi nu cu un schimb deschis de idei, vor deveni conştienţi de necesitatea de a ajunge la un acord – reunind anumite sugestii şi excluzând altele. Bogăţia de idei este produsul mai multor cetăţeni care iau parte la discuţie, exercitându-şi libertatea de gândire, opinie şi exprimare. Trebuie să se ia o decizie, dar de către cine?

Dacă este necesar, profesorul le vorbeşte elevilor despre aceste lucruri decisive.

Pasul 2.2: Profesorul explică punctele de vedere politice de bază

Fiecare colţ al sălii reprezintă unul dintre cele patru puncte de vedere politice de bază. Profesorul a distribuit pe bănci foile cu informaţii (decupate din materiale pentru profesori 3A). Profesorul anunţă fiecare poziţie pe rând şi câte un elev citeşte tare informaţiile pentru clasă.

Profesorul le cere elevilor să folosească aceste informaţii:

• Care dintre perspectivele de bază corespunde declaraţiei lor de politici, sau grupului de declaraţii, şi care nu?
• Se pot identifica cu una dintre poziţii sau se află undeva între? Sau ar prefera să definească o nouă poziţie?

Profesorul distribuie fişa pentru elevi 3.1 – programul unităţii. Provocarea pentru elevi este să îşi definească poziţia în „peisajul politic“. Partidele politice sunt mediatori importanţi între diferite interese, valori şi preferinţe. Elevii sunt prin urmare invitaţi să formeze partide cu scopul de a promova obiectivele politice pe care le-au exprimat la această lecţie. Profesorul menţionează că elevii îşi exercită dreptul de participare politică. Ei sunt liberi să intre într-un partid sau să îl părăsească, să înfiinţeze un nou partid sau să rămână în afara partidelor. Programul prezintă un model de luare a deciziilor politice – de la obiectivele politice care îi preocupă pe oameni la acordul temporar cu privire la binele comun.

Pasul 2.3: Elevii se reunesc în noile partide

În ultimele minute ale lecţiei, elevii se reunesc în partidele lor. Primesc fişele pentru elevi 3.2 şi 3.3 pentru a-i ajuta să desfăşoare discuţia.

Profesorul se adresează elevilor care au ales să nu se alăture unui partid sau să formeze unul. Aceştia trebuie să înţeleagă că în această configuraţie, ca şi în realitate, partidele sunt jucătorii mai puternici şi vor prelua conducerea. Dacă îşi iau obiectivele în serios, trebuie să fie interesaţi să le pună în practică. Pentru ca să se întâmple acest lucru, este necesar un element de putere. Partidele pot crea un astfel potenţial de putere. Prin urmare, elevii trebuie să se gândească la una din următoarele opţiuni:

• Dacă aveţi opţiuni suplimentare, pe care le-aţi notat poate mai devreme, gândiţi-vă să vă alăturaţi unui partid pe baza acelor obiective.
• Vorbiţi între voi pentru a vedea dacă puteţi înfiinţa un partid.
• Aşteptaţi declaraţiile de politici ale partidelor şi faceţi apoi o alegere.

8. Această modalitate este o variantă a exerciţiului 6.3, „Dacă aş fi magician” din Predarea democrației, ECD/EDO Volumul VI, Consiliul Europei, Strasbourg, 2008, p. 59.
9. Profesorul foloseşte denumirea oficială pentru şeful statului din ţara sa.