Lecţia 1: „Problema noastră cea mai urgentă este…”
Living Democracy » Textbooks » Lecţia 1: „Problema noastră cea mai urgentă este…”O discuţie cu privire la stabilirea agendei politice
|
Această matrice rezumă informaţiile de care un profesor are nevoie pentru a planifica şi a desfăşura lecţia. Formarea de competenţe se referă direct la ECD/EDO. Obiectivul învăţării arată ceea ce elevii ştiu şi înţeleg. Sarcina/ sarcinile elevilor, împreună cu modul de lucru, formează elementul central al procesului de învăţare. Lista de verificare a materialelor sprijină pregătirea lecţiei. Timpul alocat oferă profesorului o recomandare în linii mari pentru managementul timpului. |
|
| Formarea de competenţe |
Evaluare: a face o alegere, a oferi motive. Participare: recunoaşterea reciprocă a exeperienţei, intereselor şi valorilor personale. |
| Obiectivul învăţării |
O problemă politică este o chestiune de dezbatere, nu un fapt. Este urgentă, necesitând acţiune. Afectează comunitatea. Deoarece sunt implicate multe interese, ideologii şi valori, este o chestiune de acceptare a unei probleme pe agenda politică. Într-o democraţie, cetăţenii care participă la astfel de dezbateri îşi exercită libertatea de gândire şi exprimare. Media are de asemenea o influenţă puternică asupra stabilirii agendei (libertatea presei). |
| Sarcinile elevilor | Elevii desfăşoară o discuţie despre stabilirea agendei politice. |
| Materiale şi resurse | Flipcharturi şi markere în culori asortate, bandă adezivă. |
| Mod de lucru | „Zidul tăcerii” – activitate în grup. Prezentări şi discuţie. |
| Timpul alocat | 1. Zidul tăcerii. (15 min) |
| 2.. Prezentări. (10 min) | |
| 3. Reflecţie; introducere la sarcina de investigaţie. (15 min) | |
Caseta cu informaţii„Zidul tăcerii” este o metodă de brainstorming care îi sprijină pe elevii care sunt mai puţin extrovertiţi sau doresc să se gândească bine înainte de a spune ceva. Lucrând în linişte, elevii se pot concentra, iar afirmaţiile lor vor deveni mai interesante şi semnificative. „Zidul tăcerii” este un exemplu al paradoxului conform căruia un cadru strict de reguli sprijină mai degrabă libertatea decât să o obstrucţioneze. Elevii acţionează în rolul de experţi; ei nu pot da un răspuns „greşit“ la întrebarea cheie. Elevii simulează în clasă o dezbatere publică despre stabilirea agendei politice. Această experienţă îi ajută să înţeleagă modelul ciclului de politici mai bine, deoarece dezbaterea despre stabilirea agendei reprezintă prima etapă în modelul ciclului de politici. Ei furnizează un material pe care îl pot studia mai bine în cursul sarcinii de investigaţie (lecţiile 2 şi 3). Abordarea constructivistă corespunde metodei constructiviste de a defini şi a rezolva probleme politice într-o democraţie, după cum este modelat de ciclul de politici. |
Descrierea lecţiei
1. „Zidul tăcerii”17
Elevii formează grupuri de câte cinci membri. Fiecare grup este aşezat în formă de semicerc, cu faţa spre un flipchart fixat de perete. Fiecare grup are două sau trei markere de diferite culori. Elevii lucrează în linişte. Timp de 10 minute, fiecare elev trebuie să prezinte o contribuţie minimă de un enunţ. Elevii trebuie să completeze propoziţia:
„În opinia mea, cea mai urgentă problemă a noastră este …”
Elevii răspund la propoziţiile sau cuvintele deja scrise şi pot scrie cât de mult sau cât de des doresc. Grupurile primesc încă o coală de flipchart dacă este necesar. Elevii pot de asemenea să facă legătura între enunţuri, folosind săgeţi sau linii şi simboluri precum semnele întrebării şi exclamării. Posterul va reprezenta o înregistrare a discuţiei lor.
Profesorul urmăreşte discuţia de la distanţă. Nu intervine şi nu ia parte la dezbaterea în linişte, dar se asigură că regulile – în special lucrul în linişte – sunt respectate de elevi.
2. Prezentare
După ce a expirat limita de timp pentru scris, posterele trebuie să fie expuse astfel încât să fie văzute de toţi elevii. Aceştia se aşează în jurul posterelor în două semicercuri mari. Pe rând, grupurile îşi prezintă posterele clasei. Fiecare elev alege o propoziţie scrisă de altcineva şi o citeşte clasei, urmând apoi o scurtă explicaţie a alegerii. Destul de des, elevii se concentrează pe una sau două propoziţii. Nu trebuie să aibă loc nicio discuţie până când toţi elevii din toate grupurile nu au terminat de vorbit.
Profesorul colectează enunţurile elevilor, organizându-le pe categorii generale într-un tabel pe tablă sau pe flipchart, în funcţie de ideile elevilor. Iată un exemplu:
| Problema noastră cea mai urgentă este … | ||||
| Economia | Securitatea | Mediul | Societatea | … |
|
Combaterea şomajului Mai multe slujbe pentru tineri … |
Accidentele de circulaţie … |
Reducerea emisiilor de CO2 … |
Școli mai bune Sprijin pentru femeile tinere … |
… |
Profesorul poate cere unui elev să facă lucrul acesta. Prezentatorii şi clasa participă la alegerea noilor categorii şi încadrarea fiecărui enunţ.
3. Reflecţie
„Zidul tăcerii” simulează stabilirea agendei politice. Aşadar, ce anume are prioritate în opinia elevilor? Poate clasa să fie de acord cu privire la o problemă care merită prioritate? Tabelul îi ajută pe elevi să răspundă la această întrebare. Se poate vedea dacă elevii pun accentul pe o categorie anume şi dacă ideile pot fi legate unele de altele (a se vedea economia în exemplul de mai sus).
Dar este posibil ca elevii să nu vrea să fie de acord asupra unei probleme. Dar trebuie să facă lucrul acesta? Aceasta este o întrebare la care merită să se gândească.
Pe de o parte, trăiesc într-o ţară liberă. Sunt liberi să aleagă orice problemă consideră că este importantă şi să o promoveze în public. Pe de altă parte, resursele sunt limitate – este vorba nu numai de banii şi fondurile contribuabililor, ci şi de timp şi energie şi, nu în ultimul rând, atenţie publică. Mulţi oameni nu pot face faţă decât unui număr foarte limitat de probleme în acelaşi timp şi tind să-şi piardă interesul repede; o parte a massmediei contribuie la aceasta şi sporeşte tendinţa spre „o agendă cu o singură problemă“.
Elevilor poate de asemenea să li se pară că acest proces de stabilire a unei agende este nedrept sau chiar „prostesc“, deoarece problemele pe care ei le consideră chiar importante nu primesc atenţia pe care o merită. Cine corectează aceste decizii „greşite“?
Răspunsul este – elevii înşişi, dacă ei cred că trebuie făcut ceva. Într-un fel, formează partide care au diferite obiective şi valori („ideologii”), care sunt protagonişti permanenţi în dezbaterile pentru stabilirea agendelor (de ex. muncitori, activişti pentru mediu, activişti pentru drepturile minorităţilor).
Această discuţie deschide o cale interesantă pentru înţelegerea scopului urmărit de partide. A se vedea sugestia pentru continuarea cu o sarcină de investigaţie de la sfârşitul acestui capitol.
4. Sarcina de investigaţie
După ce s-au spus acestea, elevii îşi pot urma propriile interese. Profesorul informează clasa că vor avea ocazia de a studia în detaliu o problemă la alegere. Pentru a pregăti sarcina de investigaţie, elevii trebuie prin urmare să facă rost de materiale din media tipărită sau electronică cu privire la problemele care îi interesează. Ei trebuie să caute nu numai dezbateri legate de stabilirea unei agende, ci să colecteze toate informaţiile pe care le găsesc cu privire la deciziile care se iau sau se implementează, date statistice, declaraţii ale partidelor politice, grupuri de susţinători, ONG-uri etc.
17. Sursă: Predarea democrației, ECD/EDO, Volumul VI, Consiliul Europei, Strasbourg 2008, Exerciţiul 7.1, p. 62.
