Lecţiile2 şi 3: Noi suntem „gardienii”!

Living Democracy » Textbooks » Lecţiile2 şi 3: Noi suntem „gardienii”!

Noi decidem care sunt ştirile ce vor fi oferite cititorilor pentru a alege

Această matrice rezumă informaţiile de care are nevoie un profesor pentru a planifica şi a desfăşura lecţia.

Formarea de competenţe se referă direct la ECD/EDO.

Obiectivul învăţării arată ceea ce elevii ştiu şi înţeleg.

Sarcina/sarcinile elevilor, împreună cu modul de lucru, formează elementul central al procesului de învăţare.

Lista de verificare amaterialelor sprijină pregătirea lecţiei.

Timpul alocat oferă profesorului o recomandare în linii mari pentru managementul timpului.

Formarea de competenţe

Cooperare în cadrul unei echipe; luarea deciziilor, acord cu privire la obiective şi un program.

Managementul şi supravegherea unei echipe.

Obiectivul învăţării Redactorii media construiesc ştirile care ne formează percepţia realităţii. Ca „paznici la intrare“ şi factori care determină agenda, mijloacele media exercită putere într-o manieră subtilă.
Sarcinile elevilor Elevii creează propria gazetă de perete. Ei compară ziarele şi alegerile pe care le-au făcut.
Materiale şi resurse

Fişele pentru elevi 9.2 şi 9.3; flipcharturi, markere, foarfece şi lipici.

Media tipărită de toate tipurile şi categoriile.

Mod de lucru Activitate de proiect.
Timpul alocat 1. Proiect: elevii editează şi produc gazeta de perete. (60 min)
2. Elevii citesc gazetele scrise de colegii lor. (20 min)

 

Caseta cu informaţii

Lecţiile 2 şi 3 sunt dedicate elementului central al acestei unităţi, proiectul în care elevii acţionează ca redactori şi îşi produc propriul ziar. Se vor ocupa cu aceleaşi întrebări – ce subiecte şi evenimente să includă şi ce să omită şi discută criteriile care stau la baza alegerilor pe care le fac. În plus, sarcina de a produce o gazetă de perete într-o oră solicită foarte mult abilităţile elevilor de planificare a activităţii şi managementul timpului.

Formatul unei gazete de perete care este recomandat aici funcţionează pretutindeni. Aspectele tehnice ale producţiei jurnalistice nu sunt importante. Elevii îşi pot scrie ştirile de mână.

Producţia unei gazete de perete îi duce înapoi la rădăcini, să spunem, şi le permite elevilor să se concentreze pe elementele esenţiale ale redactării şi pe alegerile implicate.

În contextul învăţării bazate pe sarcini, profesorul acţionează ca un „asistent”, care îi sprijină pe elevi dacă au nevoie de materiale suplimentare, acces la computer etc. Acesta îi observă şi pe elevi pentru a evalua nivelul abilităţilor lor şi al dezvoltării competenţelor. Profesorul ascultă discuţiile elevilor şi citeşte ziarele în timp ce sunt scrise. Acest lucru îi permite profesorului să pregătească expunerea scurtă, dar importantă, de la lecţia 4.

Descrierea lecţiei

Etapa 1: Elevii editează şi produc gazeta de perete

Fişele pentru elevi 9.1-9.3

Elevii lucrează în grupuri. Atribuie cele trei sarcini de redactor şef, manager responsabil cu timpul şi prezentator unor membri diferiţi ai echipei.

Elevii urmează sau adaptează programul de lucru recomandat la fişa pentru elevi 9.3.

Dacă există un interval între lecţiile 2 şi 3, materialele proiectului trebuie să fie depozitate în siguranţă. Profesorul şi elevii decid cine este responsabil de această sarcină.

Orientându-se după fişa pentru elevi 9.3, reporterii îşi pregătesc prezentările pentru sesiunea în plen de la lecţia 4.

Etapa 2: Elevii citesc gazetele scrise de colegii lor

La jumătatea celei de-a treia lecţii, elevii expun gazetele în clasă. Elevilor li se cere să citească fiecare gazetele scrise de colegii lor înainte de următoarea lecţie ECD/EDO.