Lecţia 4: Primul nostru număr!

Living Democracy » Textbooks » Lecţia 4: Primul nostru număr!

Încotro ne îndreptăm din acest punct?

Obiectiv de învăţare Să înțeleagă, prin discuții ce implică continuarea proiectului gazetei de perete. Să ia decizii şi să îşi asume responsabilitatea pentru ele.
Sarcinile elevilor  Elevii trebuie să îşi formeze opinii şi să decidă în legătură cu implicarea lor viitoare într-un proiect de follow-up.
Resurse Tablă sau flip chart.
Metoda Discuţie cu toată clasa.

Învăţare conceptuală

O discuţie (un schimb de argumente, vine de la cuvântul latin discussio) este o formă specifică de comunicare verbală între două sau mai multe persoane în care sunt abordate una sau mai multe probleme, fiecare parte prezentându-şi argumentele. O discuţie ar trebui ţinută în spiritul respectului reciproc. Un stil adecvat de discuţie cere vorbitorilor să permită şi chiar să încurajeze exprimarea altor păreri şi opinii decât cele proprii, analizându-le cu atenţie în loc să le respingă imediat. Calităţile personale cum ar fi calmul, stăpânirea de sine şi politeţea vor fi avantajoase de ambele părţi. Cel mai bun tip de discuţie va duce la soluţionarea unei probleme sau la un compromis pe care toți cei implicați îl pot accepta.

În societăţile moderne, discuţiile sunt civilizate, adică mijloace non-violente de gestionare a controverselor şi de rezolvare a conflictelor de interese şi obiectivelor. Conflictele nu sunt suprimate ci soluţionate. Prin practicarea aptitudinilor lor de discuţie, elevii învaţă un instrument de bază pentru a lucra pentru şi a menţine pacea în societate.

Lecţia

După ce echipele de editori şi-au postat articole pe perete şi au raportat pe scurt experienţa lor de lucru, următoarea problemă de interes va fi problema dacă să continue proiectul legat de gazeta de perete. Acum, că toţi elevii au o idee referitoare la timpul de care ar avea nevoie pentru acest lucru şi la problemele organizatorice care trebuie rezolvate, ei pot avea o discuţie realistă cu privire la problema continuării activității.

Profesorul poate ajuta pentru a oferi claritate şi structură discuţiei elevilor furnizând următoarele teme pe un flip chart sau pe tablă.

Organizare Aspecte personale   Co-operare Managementul timpului
Dacă continuăm:

  • Ce trebuie să luăm în calcul?
  • Va fi timpul o problemă?
  • De ce mijloace tehnice dispunem?
  • Cum putem împiedica vandalizarea ziarului nostru?
  • De ce mijloace financiare vom avea nevoie? Cum se pot strânge fonduri?
Cine este interesat?

  • Editorul şef?
  • Comitetul de editori?
  • Care este rolul şi poziţia profesorului?
  • Nume:




  • Cum putem atrage interesul altor elevi?
  • Ce alţi profesori este posibil să se alăture proiectului nostru?
  • Putem organiza vizite la birourile editoriale locale (presă tipărită, difuzare sau mass media electronică?)
  • Putem intervieva un ziarist în calitate de expert?

De îndată ce profesorii încep un proiect, cum ar fi acesta, ei îşi vor da seama că nu totul poate fi planificat. Este nevoie de un proces de reflecţie continuu al tuturor participanţilor. Este un proces plin de viaţă, fascinant, dar, de asemenea, un proces dificil şi, uneori, chiar frustrant.

Profesorii care au deja experienţă în munca de proiect cu clasele cunosc succesiunea paşilor care vor fi necesari, şi ştiu de asemenea că este necesară o conducere fermă. Dacă nu se acţionează cu grijă, totuşi, o conducere prea puternică poate să distrugă motivaţia şi iniţiativa elevilor. Participarea la proiecte, cum ar fi acesta, aduce beneficii pentru elevi, oferindu-le o experienţă importantă în educaţia civică şi privind drepturile omului.

Profesorii ar trebui să-şi exercite competenţele de lider pentru a se asigura că, până la sfârşitul acestei lecţii, au fost luate decizii clare şi a fost stabilit un interval adecvat de timp pentru paşii de follow-up.