Exerciţiul 3.1. – Posterul drepturilor omului

Living Democracy » Textbooks » Exerciţiul 3.1. – Posterul drepturilor omului
Obiective

Elevii înţeleg următoarele aspecte care privesc drepturile omului: structura lor de bază (cine se bucură de un drept al omului – conţinut – mijloace de aplicare); problema încălcării drepturilor omului; mijloace de protejare a drepturilor omului.

Elevii exersează abilităţi de citire și îşi dezvoltă creativitatea.

Resurse Foi mari de hârtie, hârtie tip A4 în diverse culori, carioca, foarfeci, lipici, reviste şi ziare vechi, poze şi fotografii; text din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului sau din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Mod de lucru

  1. Elevii formează grupuri de patru.
  2. Profesorul distribuie fiecărui grup un articol care reprezintă un drept al omului. Elevii mai mari pot decide de ce articol doresc să se ocupe şi îşi explică alegerea (a se vedea pasul 4).
  3. Fiecare grup pregăteşte un poster referitor la un drept al omului. Posterul constă din următoarele părţi:
    a. titlul posterului referitor la respectivul drept al omului
    b. textul din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului sau din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului;
    c. o fotografie care simbolizează dreptul omului (de ex. o maşină poate reprezenta libertatea mişcării sau o uşă de intrare închisă ar putea reprezenta intimitate);
    d. analiză a structurii dreptului omului (pentru clasele avansate), care se referă la:

    • persoanele care se bucură de acest drept;
    • conţinut (ceea ce dreptul protejează sau acordă);
    • mijloacele de implementare sau executare;3

    e. un simbol (de ex. o roată pentru libertatea de mişcare sau buze pentru libertatea de exprimare).

  4. Grupurile prezintă şi discută posterele lor în clasă.

Extindere

Posterul poate conţine, de asemenea, exemple de încălcări ale dreptului respectiv şi modul în care acesta poate sau ar trebui să fie aplicat.

Alternative

După cum se indică mai sus, structura posterului poate fi modificată în funcţie de grupul de vârstă şi de cunoştinţele elevilor referitoare la drepturile omului. Exerciţiul poate servi ca introducere sau ca aplicaţie.

Atunci când este realizat pentru clase avansate, exerciţiul ar putea include aspecte cum ar fi tipul dreptului omului (acordarea unei libertăţi individuale, protejarea egalităţii, acordarea drepturilor sociale). Acestea ar putea fi legate de „generaţii” de drepturi ale omului.

Utilizat independent, acest exerciţiu ar putea duce la o abordare academică izolată care să se centreze pe un singur drept al omului. Prin urmare, se recomandă combinarea acestui exerciţiu cu altele care se referă la o perspectivă mai largă privind drepturile omului, de exemplu experienţa personală a elevilor, aspecte ce ţin de încălcarea şi implementarea unui drept al omului şi discuţia referitoare la natura universală a drepturilor omului.

3. A se vedea Yves Lador, Teaching Guide to the European Convention on Human Rights, Geneva/Strasburg, 1997, p. 53f (cum este creat un drept al omului?).