Exerciţiul 1.1. – Cartonaşe perechi

Living Democracy » Textbooks » Exerciţiul 1.1. – Cartonaşe perechi
Obiectiv Acest exerciţiu permite elevilor să relaţioneze cu ceilalţi într-un mod neameninţător.
Observații Profesorii pot utiliza acest exerciţiu pentru a evalua nevoile de învăţare şi aşteptările grupului lor de elevi.
Resurse Un set de cartonaşe care formează perechi / corespodente

Mod de lucru

  1. Profesorul împarte cartonaşele la întâmplare şi cere elevilor să găsească perechea / corespondentul.
  2. Atunci când fiecare a descoperit pe colegul/colega care are cartonașul-pereche, , elevii au la dispoziţie 5-10 minute pentru a afla unele informaţii, unul despre celălalt:
    • nume;
    • familie;
    • unde locuiesc;
    • animalul preferat, trupa pop, echipa de fotbal sau culoarea favorită etc.
  3. Elevii revin în plen. Fiecare are ocazia de a prezenta pe scurt partenerul său, celorlalţi elevi1.
  4. Elevii stau pe scaune aşezate în cerc. Pentru a genera un anume feedback, profesorul îi încurajează să comenteze în legătură cu ce a fost nou pentru ei sau ce i-a surprins în special.

Extindere

Această activitate poate fi dezvoltată şi mai mult, solicitând, de exemplu, la clasele primare, tuturor elevilor care preferă culoarea roşie să se reunească, astfel încât să se formeze mici grupuri de discuţie.

Alternative

Elevii explorează diferite modalităţi de prezentare a informaţiilor, de exemplu prin mimare, prin elaborarea unui poster „care face reclamă” partenerului lor sau scriind o poezie.

Materiale

Un set de cartonaşe pe care este scris sau desenat un obiect care are un corespondent pe un alt cartonaş.

Cartonaşele ar trebui să prezinte text şi fotografii care să permită elevilor mai mici şi celor cu dificultăţi de învăţare să participe pe deplin la exerciţiu.

trandafir – spin zi – noapte cuţit – furculiţă pantof – şosetă
lumină – întuneric sare – piper stilou – hârtie masă – scaun
fierbinte – rece înalt – scund puternic – slab sus – jos
pornit – oprit deschis – închis mare – mic rapid – lent
curat – murdar aspru – neted oprire – pornire start – sosire
bun – rău da – nu prieten – duşman gras – slab
soare – lună frate – soră băiat – fată

 

1. Acest lucru trebuie să fie explicat atunci când se prezintă exerciţiul astfel încât elevii să poată alege cât de mult doresc să dezvăluie despre ei.