Fișa pentru elevi 7.2: Cum au grijă democrațiile de protecția minorităților?

Living Democracy » Textbooks » Fișa pentru elevi 7.2: Cum au grijă democrațiile de protecția minorităților?

Problema modului în care drepturile majorităților și minorităților pot fi echilibrate este o problemă cheie la toate nivelurile comunității, de la mici cluburi și până la nivel de state. Pe de o parte, voința majorității trebuie respectată într-o democrație. Pe de altă parte, și interesele minorității trebuie respectate. Dacă există un grup care pierde permanent, care simte că este discriminat, atunci se poate ajunge la conflicte serioase în cadrul unei comunități.

În componența democrațiilor, două soluții sunt aplicate cel mai adesea – ambele pun limite deciziei majorității. Una este limitarea puterii majorității prin acordarea entităților mai mici drepturi de autonomie (modelul federal sau cantonal). Cealaltă soluție este încorporarea drepturilor omului ca drepturi civile. Astfel, aceste drepturi protejează grupurile de indivizi și minoritare, deoarece majoritatea trebuie să respecte aceste drepturi.

1. Modelul federal/ cantonal

Grupurile minoritare formează entități regionale în cadrul statului – state federale sau cantoane. Statele Unite ale Americii, Germania sau belgia sunt exemple de federalism, în timp de Elveția este un exemplu de model cantonal. În cadrul acestor entități mai mici, majoritatea decide, iar asta poate include dreptul de a decide asupra bugetului propriu sau de participare în procesul legislativ. Organizările democratice diferă în ce privește nivelul de autonomie pe care o acordă sub-entităților.

Ideea poate fi dusă chiar mai departe prin schimbarea definiției pentru majoritate. Dacă anumite decizii necesită un cvorum de mai mult de 50-75% sau chiar 100% – grupurile minoritare pot influența deciziile politice și chiar pot avea drept de veto.

2. Drepturile omului ca drepturi ale minorității

Drepturile omului funcționează ca drepturi ale minorității prin stabilirea de limite pentru deciziile majorității. De exemplu, vedeți acest articol din Convenția Europeană a Drepturilor Omului din 4 noiembrie 1950:

Articolul 5, Dreptul la libertate …

Orice persoană are dreptul la libertate …

Articolul 14, Interzicerea discriminării

Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.

Articolele 5 și 14 se referă la două principii ale drepturilor omului – libertatea și egalitatea.

Cetățenii ale căror drepturi ale omului le-au fost încălcate într-un stat membru al Consiliului Europei pot face apel la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

Drepturile omului devin drepturi civile atunci când devin parete din constituție. În acest caz, sunt mai puternic protejate, deoarece devin parte din sistemul legislativ, însă se aplică doar cetățenilor din respectivul stat. În unele țări, o curte constituțională a fost instituită pentru a proteja drepturile civile. Amendamentele la constituție necesită de obicei mai mult decât o simplă majoritate, astfel încât grupurile minoritare pot preveni schimbări care ar funcționa în dezavantajul lor.