UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 8: Norme şi lege

Living Democracy » Textbooks » UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 8: Norme şi lege

ID_5599

De ce fel de norme are nevoie o societate?

Legile de un anumit tip sunt esenţiale pentru funcţionarea echitabilă şi eficientă a oricărei societăţi. Legile se aplică în toate situaţiile, pentru toată lumea în cadrul comunităţii unei ţări – deşi există şi anumite grupuri, cum ar fi copiii, care nu sunt afectate de unele legi până când nu ajung la o anumită vârstă.

Una dintre modalităţile în care legea poate fi împărţită este în ceea ce este cunoscut sub numele de drept civil şi penal. Dreptul civil prevede o modalitate de soluţionare a litigiilor dintre indivizi şi grupuri de oameni. Dreptul penal se referă la comportamentul în legătură cu care statul a decis că trebuie să fie descurajat sau împiedicat.

Cu toate acestea, legile nu pot fi niciodată perfecte. Ele sunt creaţii umane şi, uneori, au nevoie de schimbare. Ele pot deveni demodate, ineficace sau poate fi pur şi simplu nedrepte pentru anumite grupuri din societate.

Legea nu poate fi separată de politică. Pentru că legile sunt făcute şi schimbate în cadrul sistemelor politice. Într-un sistem politic democratic este important ca toţi cetăţenii să poată avea în mod legal un cuvânt de spus despre acest lucru. De asemenea, este important ca legea să fie aplicată în mod egal tuturor cetăţenilor, şi ca nimeni să nu fie mai presus de lege. Acest concept este cunoscut sub numele de domnia legii.

În cele din urmă, legile ar trebui să respecte drepturile omului. Acest lucru este important pentru a asigura că legile sunt corecte şi că acestea nu sunt folosite abuziv ca un mijloc de oprimare sau dictatură. Cele mai multe sisteme democratice, prin urmare, se bazează pe constituţii scrise care oferă un cadru al drepturilor omului care se află deasupra legilor elaborate la nivel național. Unele ţări au stabilit, de asemenea, instanţe constituţionale pentru a decide dacă legile sunt în conformitate cu constituţia sau nu.

Învăţare pentru educaţie pentru cetăţenie democratică şi drepturile omului

Prin această serie de lecţii, elevii vor:

  • dezvolta o mai mare înţelegere a conceptului de lege şi importanţei acestuia într-o societate democratică;
  • recunoaşte că principalul scop al legii este ajutarea oamenilor şi protejarea societăţii;
  • dezvolta un respect mai mare pentru ideea de stat de drept;
  • afla mai multe despre sistemul legal din propria lor ţară.

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 8: Norme şi lege

De ce fel de norme are nevoie o societate?

Titlul lecţiei Obiective Sarcinile elevilor Resurse Metoda

Lecţia 1:

Lege bună – lege rea

Să conştientizeze şi să înţeleagă factorii care determină ca o lege să fie bună.

Discutarea regulilor din şcoală şi identificarea a ceea ce face ca o regulă din şcoală să fie bună.

Discutarea legilor şi identificarea a ceea ce face o lege să fie bună.

Examinarea atentă a unui domeniu al legii din ţara lor, de exemplu, legile referitoare la alcool.

Propunerea şi justificarea propriilor reguli sau legi din şcoală.

Două cartonaşe pentru fiecare elev – una care are etichetă cu litera “A” (cu verde), cealaltă cu litera „B” (cu roşu).

Fișă de lucru – Legile referitoare la alcool din ţara noastră.

Markere şi o coală mare de hârtie pentru fiecare grup de 4- 6 elevi.

Flip chart sau o coală mare de hârtie pentru a fi afişată în clasă.

Lucru în   grup şi discuţie în clasă.

Lecţia 2:

La ce vârstă?

Să examineze modul în care legea se aplică tinerilor.

Aflarea vârstelor legale la care tinerii pot avea dreptul de a participa la diferite activităţi ale adulţilor.

Analizarea gradului de adecvare a legistației actuale pentru tineri în țara lor.

Trei însemne mari etichetate cu „A”, „B” şi „C” afişate pe trei pereţi diferiţi din clasă.

Copii ale fișei de lucru  Legile alcoolului în țara noastră – una la fiecare doi elevi.

Markere şi o coală mare de hârtie pentru fiecare grup de 4- 6 elevi.

Lucru în perechi, lucru în grup şi discuţie cu întreaga clasă.

 

Lecţia 3:

Tu faci legea

Să examineze tema dacă  tinerii care au încălcat legea ar trebui pedepsiţi şi dacă da, cum. Analizarea diferiţilor factori care intră în joc atunci când se decide ce constituie o sancţiune corectă pentru o infracţiune. O copie a poveştii şi informaţii suplimentare pentru profesor Lucru în grup  şi discuţie cu întreaga clasă.

Lecţia 4:

Norme cu privire la  probatoriu

Să înţeleagă normelor în materie de probe într-o instanţă. Analizarea tipurilor de probe care ar trebui să conteze într-o instanţă şi a tipurilor de probe a căror utilizare ar fi greşită. Cartonaşe de discuţii (Fișa de lucru pentru elevi 8.2) pentru fiecare grup de 4-6 elevi Lucru în grup  şi discuţie cu întreaga clasă.