Exerciţiul 7.1. – Zidul tăcerii

Living Democracy » Textbooks » Exerciţiul 7.1. – Zidul tăcerii
Obiectiv Elevii reflectează asupra concepției lor despre democrație.
Resurse Foi de hârtie flipchart prinse pe perete şi markere (pentru grupuri de câte cinci membri)

Mod de lucru

  1. Elevii formează grupuri de câte cinci membri. Fiecare grup stă într-un semicerc cu faţa înspre o foaie mare de hîrtie, prinsă pe perete. Li se solicită să scrie, în linişte şi într-o anume limită de timp, un enunț care să arate concepția lor despre democrație: „Democraţia este …”
  2. În scris, elevii reacționează la propoziţiile sau cuvintele notate de colegi pe poster.
  3. După ce a expirat limita de timp pentru a scrie pe poster, fiecare elev alege şi citeşte o propoziţie pe care nu a scris-o el. Elevii prezintă și discută rezultatele în clasă.
  4. Sunt împărtăşite gânduri, pornind de la sugestiile de mai jos:
    • „Am învăţat … ”
    • „Am descoperit … ”
    • „Aş dori să discut … ”

Alternative

În loc să utilizeze postere pe perete, elevii stau în jurul unei mese şi scriu pe o foaie mare de hârtie.

Informaţii generale

„Zidul tăcerii” este o activitate de tip brainstorming, care poate fi folosită la începutul unui modul referitor la concepte cheie cum ar fi democraţia, dictatura, dreptatea, pacea, educaţia, egalitatea, libertatea etc.

Metoda îi susţine pe elevii care sunt mai puţin extrovertiţi sau care au nevoie de mai mult timp de gândire. Adesea, aceşti elevi sunt dezavantajaţi de modalităţile de predare standard, respectiv cu toată clasa, oral şi frontal.