Fișa de lucru 6.1.pentru elevi: Milan alege

Milan aproape terminase pregătirea pentru a pleca la şcoală când tatăl său a intrat în bucătărie.

„Milan, chiar am nevoie de ajutorul tău azi la câmp. Nu poţi rămâne acasă, să nu te duci la şcoală? Recoltele vor avea de suferit dacă le mai lăsăm pe câmp.”

Milan nu era încântat.

„Tată, chiar trebuie să mă duc la şcoală azi,” spuse el, „este prima întâlnire a consiliului elevilor şi eu tocmai am fost ales unul dintre reprezentanţii clasei a opta.”

„Dar nu o să fii singurul, nu?” spuse tatăl, „nu va conta dacă nu te duci. Mai sunt şi alţi reprezentanţi ai clasei a opta, nu?”

„Da, dar dacă nu mă duc ar însemna să dezamăgesc oamenii care m-au ales. În plus, avem ora de ştiinţe azi. Nu vreau să o pierd. Trebuie să trec examenele, dacă vreau să fiu admis la universitate.”

Tatăl lui Milan mormăi dezaprobator.

„Vorbeşti despre plecatul la universitate ca şi când familia nu ar conta. De ce nu îţi dai seama că avem nevoie de tine acasă? Ce fel de ajutor ne vei da dacă pleci la universitate? Şi unde o să te duci după ce îţi iei diploma? E puţin probabil că te vei întoarce aici, asta-i sigur.”

„Ar trebui să te bucuri că vreau să mă descurc în viaţă,” strigă Milan înfuriat, „spre deosebire de majoritatea băieţilor de pe aici. Nu au nicio ambiţie. Vor sfârşi prin a face ce au făcut taţii lor.”

„Nu există nimic greşit în a avea puţin respect pentru generaţia mai în vârstă,” răspunse tatăl lui Milan, din ce în ce mai enervat. „Toată vorbăria asta despre educaţie, în ultimul timp, mă scârbeşte. Mi se pare că ai uitat valorile strămoşeşti, atunci când aveam un ţel comun. Te interesează numai de tine.”

Milan oftă. Mai auzise toate astea şi înainte.

„Tată, dacă obţin o slujbă bună, nu voi uita de tine şi de familie. Cum poţi să crezi că aş face aşa ceva? Chiar vrei să renunţ la şcoală şi să nu mai realizez ce ştiu că sunt în stare să fac? Toţi profesorii mei spun că aş putea fi un bun om de ştiinţă. Poate, într-o bună zi, voi face descoperiri care vor ajuta pe toată lumea.”

Tatăl lui Milan bătu în masă.

„Prima ta datorie este faţă de familie şi comunitatea asta, mai ales acum când vremurile sunt aşa de grele. Ţi-ai umplut capul cu vise. Cum îţi pasă despre lumea reală?”

Aceste cuvinte îl durură pe Milan, dar nu vru să o arate. Preţ de o secundă, se uită fix la tatăl său, într-o tăcere sfidătoare. Apoi, bătrânul se întoarse şi ieşi din casă, trântind uşa la plecare.

Milan se aşeză şi oftă. Se gândi un minut şi se hotărî. Apucă geanta de şcoală şi se îndreptă spre uşă. Apoi se opri, scoase o foaie de hârtie şi se aşeză şi scrise un bilet tatălui. A fost cel mai greu lucru pe care l-a făcut în viaţa lui.