Fișa pentru elevi 7.1: Este regula majorității nedreaptă pentru minoritate? Istoria unui caz

Un club de sport are un număr mare de jucători de volei pasionați, precum și un număr mic de jucători de șah, la fel de pasionați. Ambele grupuri iau parte la concursuri și au atras cu succes noi membri. Fiecare membru plătește clubului aceeași sumă ca și contribuție anuală. O dată pe an, are loc o întâlnire în care toți membrii decid prin votul majorității cum vor fi cheltuiți banii. Jucătorii de volei au o listă lungă de solicitări, care include achiziționarea regulată de mingi noi, echipamente pentru echipă, precum și reamenajarea terenului de volei. Jucătorii de șah au nevoie de materiale de învățare pentru începători, cărți și reviste, o sală mai mare și mai multe jocuri de șah, mese și scaune pentru numărul în creștere de membri.

Purtătorii de cuvânt ai grupurilor de volei și de șah își prezintă cazul. Apoi este luată o decizie prin votul majorității. În fiecare an, grupul de șah este depășit ca număr de voturi de jucătorii de volei. Toți banii sunt alocați proiectelor de volei, iar jucătorii de șah trebuie să se mulțumească cu ce au deja.

Însă jucătorii de șah sunt acum frustrați și nerăbdători. La urma urmelor, și contribuțiile/ taxele lor sunt cheltuite pe proiectele de volei. Se simt ca și cum sunt membri de mâna a doua, iar unii jucători de șah s-au exprimat deja în favoarea împărțirii în două cluburi separate.

Cei mai mulți jucători de volei dezaprobă aceste idei. Majoritatea conduce – este democrație. Iar dacă ești depășit la voturi – asta este regula jocului. Însă câțiva jucători de volei simt că această perspectivă este un pic prea simplă, iar a fi corect înseamnă ca interesele jucătorilor de șah să fie de asemenea luate în calcul. Dar cum?

Structura membrilor clubului de sport – un exemplu simplu de pluralism. Societățile pluraliste au același tip de structură, însă, desigur, mai complexă. Grupuri diferite au interese diferite care ar putea fi în competiție. Cu cât o societate este mai complexă, cu atât există mai mult potențial pentru interese conflictuale. Democrația și drepturile omului oferă instrumente pentru a rezolva aceste conflicte în mod echitabil, adică pașnic.

Studiu de caz adaptat după: David Miller, Filosofie politică. O foarte scurtă introducere. Oxford, 2003, p. 5.